Cat mai suportam?

Noroc chior la inceput de an. Revelion la Brasov la unul dintre restaurantele Aro. Interzis maneleleor (Asta chiar noroc!). Adica fara niciun fel de stres si nervi in noaptea dintre ani. Frumos. Lume buna, mancare si distractie pe masura. In restaurant o plasma chiar in fata noastra. Se derulau pe rand mai multe programe TV. Fara sonor. Ne incanta auzul in restaurant o formatie destul de buna si un DJ - aici nu dau nume...(bun si el). Cum am mai spus fara manele in restaurant. Nu si pe plasma insa. La un moment dat, aud una dintre melodiile mele preferate (felicitari dj-ului!)- Ozzy si im arunc ochii pe PRO-TV. Un manelist negru ca pana corbului dadea de zor din gura si se stramba (tipic lor) in fata mea. Cum as putea oare sa-l aud pe Ozzy si sa-l vad in fata mea pe Salam (cred ca el era ca nu m-am chinuit niciodata sa-i stiu)?
Ingrozitor. Cumplit! M-am felicitat atunci ca nu mi-am petrecut noaptea in fata televizorului privind la programele noastre, care, din pacate, se vad in toata lumea si care promoveaza astfel de oameni...
La multi ani si voua!

Felicitari de Craciun

Craciunul. E vremea colindelor, e vremea cand devenim mai buni, mai aproape de suferintele si de bucuriile semenilor, mai aproape de familii. E vremea lui Mos Craciun si a cadourilor.
Si acum, dupa asa o introducere in atmosfera de sarbatoare sa intru direct in subiect:
E vremea felicitarilor. Nu vreau sa stric atmosfera, dar nici nu pot trece cu vederea o felicitare mai speciala care, imbina cumva criza economica cu "vremea colindelor".(Sa nu uitam ca e vreme de criza si multi dintre noi mai intarziem cu ratele....). Si cum se impaca datoriile cu felicitarile? Cam asa:

"Stimata doamna, Banca X va ureaza sarbatori fericite si linistite alaturi de cei dragi, un an nou fericit, un an nou in care nu uitati ca nu e bine sa intrati cu datorii. La multi ani!"

Nu pot sa spun decat ca au un PR bine pus la punct....

Prea sus sa-l mai atingem...

De dimineata credeam ca melodiile preferate au reusit sa ma binedispuna si asta sa ma tina intreaga zi. Fals. Nenorocirile isi fac loc printre noi atunci cand ne asteptam mai putin. Vestile proaste cad ca un trasnet si schimba totul. Si s-a intamplat nenorocirea. Un copil a murit. A incheiat socotelile cu lumea asta. Un copil pe care l/am cunoscut. Si la care am tinut. Un prieten de-a lui Tudor! Care nu mai e! Asta e o nenorocire. Avea, cred, ca 9 sau 10 ani MIhaita. Si s-a dus. Intr-o fractiune de secunda. Joaca lui s-a transformat in final. Joaca lui s-a sfarsit. Calcat de un autobuz.

Ce simt? Nu stiu. As vrea sa plang, as vrea sa vorbesc, dar ce conteaza ce simt eu? Sunt trista. Compasiune. Dar nimic nu-l mai aduce pe Mihaita inapoi.Nimic nu poate alina durerea pe care o simt cei care i-au dat viata. A plecat prea sus ca sa-i mai fie prieten lui Tudor, ca sa se mai joace pe strada.

I-am spus si lui Tudor ce s-a intamplat. M-a vazut trista si mi-a spus: "Mami, lasa ca dormim si visam ca Mihaita traieste!". Da,traieste! In sufletele prea triste ale parintilor lui, in amintirea copiilor cu care se juca zilnic pe strada, traieste acolo langa ingeri. Nu aici! Aici nu mai e Mihaita!

Dumnezeu sa aiba grija de tine acolo unde esti!

NIGHTLOSERS - Blue Suede Shoes [Official music video]

Alt motiv de-a fi veseli intreaga zi... Nightlosers

Zdob & Zdub - Tiganii si Ozn-ul

Ma binedispun dimineata

Da, cu ce? Cu Zdop si Zdup. Am facut o pasiune pentru ei si nu numai eu, ci si Tudor. Ne zbantuim prin casa si ne energizam cu starea de bine de care avem nevoie intreaga zi. Imaginati-va ca dansati pe ritmul lor.

Testament pentru Romania....

Miroase a iarna. O iarna care imi ingheata sufletul. Pacat. Nu l-am cunoscut si nu am fost interesata de idei, Cenaclul Flacara (eram prea mica) si nu am iubit niciodata PSD-ul din care facea parte. Dar dincolo de toate acestea, acum vars lacrimi cand citesc versurile lui. Un fel de Dumnezeu al literaturii contemporane.
Dincolo de generatia in blugi a parintilor mei, tineri care s-au bucurat prin el de o farama de libertate, dincolo de ideile politice pe care nu le-am inteles, era un om. Care a lasat un testament Romaniei si pe care am invatat sa-l iubesc abia dupa ce nu a mai fost, asa cum sunt convinsa ca multi romani adevarati o vor face...
Am invatat o lectie. Poate prea tarziu.

Cu fiecare ora il apreciez tot mai mult pe Adrian Paunescu si-mi vine sa plang cand ma gandesc ce am pierdut..noi, cu totii. Dar va ramane mereu, pentru ca ne-a lasat ceva. Ne-a lasat sa-i fredonam versurile (versuri despre care nici nu am stiut ca sunt din condeiul lui) si ne-a scris pana in ultimul moment:

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!"


Si e prea putin din omagiul pe care-l merita...