Dorinte...

Nu ma atasez niciodata de obiecte. Nu-mi prea pasa daca pierd obiecte, daca le dau, daca primesc, cu alte cuvinte, ma lipsesc foarte usor de orice e neinsufletit...Ma atasez de pisici, de caini, de puisorii de gaina, de puiul de barza care a cazut din cuib, mi-as dori sa pot sa am grija de toate animalele ranite, de toate fiintele vii suferinde. Cel mai mult insa ma atasez de oameni. Ii iubesc pe oamenii apropiati. Mi-e mila de copiii sarmani, plange sufletul in mine cand vad un copil bolnav, sau un om aflat in suferinta. Stiu, oamenii uneori dezamagesc, dar eu continuu sa ma atasez de ei, continuu sa-mi pese de ei si sa-i consider prieteni, care daca au gresit. Si mie mi se intampla sa gresesc sa am un comportament rautacios vis-a-vis de unii semeni, pentru ca, mai apoi, sa ma doara mai mult decat cel fata de care nu m-am comportat bine.
Ii iubesc pe toti cei apropiati. Nu pot sa fac o clasificare a persoanelor iubite. E clar ca in varful listei s-ar afla copilul, sotul, parintii. O dragoste diferita pentru fiecare. Bucurii din partea fiecaruia. Poate uneori si lacrimi (mai putine).
Nu pot sa exprim ceea ce simt cand imi privesc copilul. Totul in mine se lumineaza. O intamplare din urma cu cateva zile m-a facut sa-mi dau seama cat sunt de bogata. Cat suntem de bogati. Ne aflam la o fantana a dorintelor, Tudor a aruncat o moneda si a spus: "Eu imi doresc sa fim mereu toti trei si sa ne iubim!"...
Tudor nu a implinit inca cinci ani, dar este uneori atat de profund! Dorinta lui mi-a facut sufletul sa planga de bucurie! Nimic nu poate fi mai frumos decat o astfel de fericire. Si-atunci de ce m-as atasa de obiecte? De ce as pune pret pe niste metale, pe niste hartii? De ce m-as bucura sa primesc un buchet de flori care dupa cateva zile mor in vaza?

Am implinit 35 de ani!

Da, azi. Cum ma simt? Bine. Sunt tot eu, mai batrana putin, poate mai fericita. Am multe din ceea ce mi-am dorit, ar mai fi loc de cate ceva, dar, nu e cazul sa sar calul. Poate Dumnezeu mi-a dat mai mult decat meritam. Am un sot care ma iubeste, un copil asa cum l-am visat mereu, parinti care inca sunt alaturi de mine, prieteni.. Ce as putea dori mai mult?! Sa ramana toate asa cum sunt cat mai multa vreme, sanatate pentru mine si toti cei din jur, unele planuri sa devina reale si inca un copil. Cam astea sunt dorintele.
Cum ma vad la 35 de ani?Ce sunt eu astazi, sincer, imi place ce vad. E clar ca gresesc uneori (poate nu doar uneori..), ca orice om, dar sunt omul care mi-am dorit sa fiu. Sotie, mama, fiica, etc. Poate nu ma apropii de perfectiune in nimic, dar incerc. Stiu cand gresesc si stiu sa indrept greseli. Am invatat in 35 de ani si mai am de invatat inca multe, dar sper sa am cat mai mult timp sa invat, cat mai multi ani de acum incolo, macar la fel de frumosi ca ultimii 5...

E vara...

E vara si seamana prea mult cu o toamna tarzie. O vara plina de capricii asa cum suntem noi de multe ori . Capriciosi. Timpul parca vrea sa se razbune pe oameni. Soarele a fost mai zgarcit vara asta. Cand ne-a ars prea tare, cand s-a ascuns zile la rand...
Ma cuprinde tristetea cand privesc pe geam. Mai sunt doar cateva zile de vara si soarele sta ascuns dupa o perdea gri de nori. Cerul parca plange prea des in ultima vreme, iar noi, uitam sa mai privim in sus. ..

Asteptam vreme mai buna. Si vremuri mai bune... Si poate, nu atat de gri, poate un curcubeu, sau mai mult soare...

La multi ani, mamica!

La multi ani! Iti spun la prima ora, astazi cand implinesti 57 de ani. Te cunosc de 34 de ani si nu m-ai dezamagit niciodata. Ma cunosti de 34 de ani, de cand mi-ai dat viata si te-am dezamagit de nenumarate ori, dar, cu toate acestea, niciodata nu ai renuntat sa fii alaturi de mine, nu ai renuntat niciodata sa lupti pentru mine, sa-mi repari greselile si sa incerci, asa cum numai tu stii, sa imi arati drumul cel bun.
Imi doresc sa fii alaturi de mine mereu pentru ca, de multe ori, indraznesc sa ma trezesc dimineata doar pentru ca stiu ca tu existi. Pentru ca, multe situatii le infrunt cu curaj pentru ca stiu ca tu existi. Mi-ai dat intotdeauna puterea sa merg mai departe. Mi-ai aratat incredere atunci cand, poate, nu meritam si nimic nu m-ar putea face sa sufar mai mult acum, decat momentele in care simt ca te dezamagesc!
Imi doresc sa ma inveti sa fiu o mama ca tine, o sotie asa cum esti tu, o soacra ca tine, o bunica (o mamichi), o sora, o matusa, o prietena asa cum esti. Imi doresc sa ma inveti sa devin un om ca tine. Sa ma inveti sa lupt pentru toti cei din jur asa cum o faci tu. Sa-mi ajut copilul toata viata mea, la fel ca tine.
Stiu ca tu si taticu poate sunteti principalele motive pentru care nu as fi niciodata de acord ca eu, Cata si Dica sa ne indepartam mai mult de 15 km de Sercaia, pentru ca, intr-o lume in care voi ati fi prea departe, nu as avea curaj sa traiesc!
De ziua ta iti doresc sa ramai asa cum esti, sa ai parte de sanatate, sa nu trebuiasca sa te mai zbati atat de mult pentru noi (!) si sa lasi la fel ca acum, poarta larg deschisa la Sercaia pentru noi toti, pentru ca altfel nu ai mai fi Tu!
La multi ani!

Azi..

Nu prea am cuvinte. Simt, dar nu pot exprima multe in cuvinte, asa ca-l las pe Bacovia. El a spus-o cel mai bine.

....
Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie-
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua....
....

(George Bacovia - Rar)

Martie...

Rosu si alb se impletesc intre frig si vant. Copiii s-au plictisit de iarna. Mai ninge din cand in cand. O ninsoare de care nu se mai bucura nimeni, desi nu are nimic diferit de cea de sfarsit de noiembrie.

Vrem sa ne trezim la viata. Ne-am saturat! Vrem sa renastem. Si primavara tot intarzie....
Dincolo de speranta parca nu mai e nimic viu in noi. Si parca nu ne mai asteapta nimic bun. Si totusi gasesc metoda in Descartes, asa ca, caut sa ma inving pe mine decat soarta si sa-mi schimb mai degraba dorintele decat ordinea lumii.

Si scriu. Si mai citesc din cand in cand si uit ca sunt in asteptarea unei primaveri care intarzie sa apara...

7 ani...

Astazi se implinesc 7 ani de cand am spus DA la Primarie.Imi amintesc de iarna de atunci. Era mai geroasa decat cea de acum, dar sufletul mi-era cald. Si a ramas cald. Ne-am incalzit reciproc viata.
Suntem impreuna, in acte, de 7 ani. Ani in care am ras impreuna, am plans impreuna, ne-am certat poate, ne-am impacat, am adus, impreuna, pe lume un copil minunat, am calatorit, am cheltuit, am castigat, am pierdut, ne-am maturizat, am invatat sa traim impreuna, am invatat ca in lumea asta, pentru noi "impreuna" inseamna eu si tu.

Iti multumesc CĂTĂ că eşti lângă mine. Că mă-nţelegi atunci când sunt rea, că-l avem pe Tudor, că vezi dincolo de aparenţe. Îţi mulţumesc că, de 7 ani, nu mă trezeşti niciodată dimineaţa, decât atunci când e gata cafeaua..
Şi...îţi mulţumesc că vei rezista să mă mai suporţi încă 50 de ani de acum încolo...

Valorile noastre...

Ce au in comun Demis Russos si Salam? Nimic, dacă ştii să faci diferenta intre valori şi non-valori.
Imi place Demis si ma trec fiori cand ascult unele melodii. Mă trec insă fiori reci cand aud in cartier rasunând din boxe minunăţiile noastre nationale ...
Si nu scap deloc usor. Parca ma urmaresc. In magazine, in parcare,pe stradă, tineri cu telefoane mobile, la televizor, mai nou si la BBC... există o limită fraţilor!

Filamornica George Enescu oferă elevilor bilete gratuite la concerte si, ce credeti? Sala e goală!!! La un concert de manele trebuie să plăteşti "fără număr", asta dacă găseşti locuri!

Oricum ideea e alta. Vreau sa scap de zgârieturile din urechi şi din suflet şi intru pe trilu sa mă mai delectez. Dau căutare Demis Russos, deschid o melodie şi-mi arunc ochii în drepta ecranului. Mă aştept să văd nişte piese "similare" celei pe care tocmai o ascultam. Şi ..surpriZă. Similar cu Demis Russos E TOCMAI Salam! O Doamne, am fost intr-o viaţă anterioară manelistă şi asta mi-e pedeapsa?

Cat mai suportam?

Noroc chior la inceput de an. Revelion la Brasov la unul dintre restaurantele Aro. Interzis maneleleor (Asta chiar noroc!). Adica fara niciun fel de stres si nervi in noaptea dintre ani. Frumos. Lume buna, mancare si distractie pe masura. In restaurant o plasma chiar in fata noastra. Se derulau pe rand mai multe programe TV. Fara sonor. Ne incanta auzul in restaurant o formatie destul de buna si un DJ - aici nu dau nume...(bun si el). Cum am mai spus fara manele in restaurant. Nu si pe plasma insa. La un moment dat, aud una dintre melodiile mele preferate (felicitari dj-ului!)- Ozzy si im arunc ochii pe PRO-TV. Un manelist negru ca pana corbului dadea de zor din gura si se stramba (tipic lor) in fata mea. Cum as putea oare sa-l aud pe Ozzy si sa-l vad in fata mea pe Salam (cred ca el era ca nu m-am chinuit niciodata sa-i stiu)?
Ingrozitor. Cumplit! M-am felicitat atunci ca nu mi-am petrecut noaptea in fata televizorului privind la programele noastre, care, din pacate, se vad in toata lumea si care promoveaza astfel de oameni...
La multi ani si voua!