Din nou pe blog, în spatele timpului..

Am părăsit blogurile. Acum mă întrebam de ce. Nu știu care au fost motivele. Pot doar să bănuiesc. A apărut facebook-ul. Am mai scris acolo. Ziarul... Mda... Îmi place să scriu, dar atunci când câștigi bani dintr-un hobby totul se schimbă. Până și scrisul din suflet devine ceva comercial. Apoi copiii. Au si ei nevoie de o mamă prezentă lângă ei, nu la masa calculatorului.. Oricum, concluzionez că timpul e cel vinovat de toate. E scurt și repede. Parcă se grăbește undeva fugind cu noi în spate și cărându-ne ca și când nu am fi o povară deloc grea.... Și parcă ducem o luptă continuă cu el și-l rugăm să mai facă un popas. Dar nu face. Și atunci, în spatele timpului nu ne rămâne decât să încercăm să trăim cât mai frumos, până nu ne scapă din spate și ne pierdem pentru totdeauna de el, de timp....

8 martie

E soare afara, un soare care-mi incanta inima. M-a trezit Catalin cu un La multi ani si-un pupic. In alte conditii, poate m-ar fi enervat trezirea brusca care m-a trimis sa imbratisez din nou toaleta, asa cum fac de ceva vreme, zilnic.. Mi-a spus si Tudor La multi ani, mami! Te iubesc! O noua incantare ce m-a facut sa uit de toate greturile matinale sau nocturne din ultimele zile...S-au imbracat, Tudor cu ajutorul meu astazi, si au plecat la serviciu si la gradinita. Eu am imbratisat Facebook-ul si m/am pierdut in vocea lui Tudor Gheorghe. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, mi s-a facut pielea de gaina..
Au trecut cateva ore. In casa e dezastru si trebuie sa ma apuc de treaba. Ziarul trebuie trimis la tipografie maine, iar eu nu am terminat decat 5 pagini...E 8 martie si momentan nu mi-e rau, asa ca lenevesc. Treburile pot sa mai astepte! Si ca sa nu ma obosesc prea mult astazi, ce-ar fi sa-mi scot baietii la o pizza?
E ziua noastra a femeilor, dar uitandu-ma prin casa, imi dau seama ca si astazi sunt tot femeie, asa ca trebuie sa fac putina curatenie, pizza inseamna doar o masa pe ziua de azi, asa ca tot va trebui sa gatesc ceva, iar ziarul nu asteapta dupa nimeni... Deci, La multi ani si mie!

Exista viata fara Facebook?

1 ziua cu Facebook
Ma trezesc dimineata (dupa Cata) gasesc calculatorul deschis. Intru in contul de Facebook. Deja Cata a trimis invitatia la cafea. Dau like. Ma pierd prin poze noi postate de prieteni, ma mai uit la comentarii. Mai dau cate un like, ma mai enerveaza cate o invitatie la jocuri, ma mai iau cu mainile de cap privind cu jale la unele greseli de ortografie. Intre timp primesc un like, vreun comentariu la o poza...
Trece vreo ora si-mi dau seama ca nu m-am schimbat, nu m-am spalat, nu mi-am baut cafeaua, dar am schimbat pareri, mi-am clatit ochii prin te miri ce tara si am baut cafeaua lui Cata de pe Facebook. Ce mai conteaza lumea reala?
Ok, reusesc sa inchid calculatorul, iesim. Mergem la sanius! Super! Luam si aparatul de fotografiat, facem poze, le punem, pe Facebook. Sa vezi ce de like-uri primim. Venim de la sanius, nici nu ma dezbrac, repede in contul de Facebook postez pozele, injur ca se incarca greu. Uf, am uitat sa etichetez. Repede like-uri. Plec de la calculator, dar revin repede. Cine a mai dat like? A comentat cineva? Suntem rupti de somn. Mai trag de mine sa ma astept vreun like. Absorbita de prieteni, comentarii, poze si like-uri o voce ma trezeste la realitate: MAAAAMIIII!
Gata, cu mii de nervi ma dezlipesc de calculator si pornesc spre dormitor! Nu inainte sa spun pe Facebook: Noapte buna!


2. Ziua fara Facebook
Normalitate obositoare. Cafea, mic dejun, joaca cu copilul, iesit, veselie, nervi mai putini, multe cunostinte, tv, servit masa in bucatarie (nu in fata calculatorului). Cum am mai spus normalitate obositoare despre care nici nu merita sa scrii.... poate s-o povestesti pe Facebook :)

8 ani...

Era frig,era toamna, nu-mi amintesc prea multe din ziua aceea, stiu doar ca atunci l-am vazut pe el. Omul cu care, in scurt timp, urma sa-mi impart viata. Nu mi-a prea dat atentie, asa ca m-am invartit prin jurul lui pana cand l-am convins ca merit sa ma cunoasca (asa cred eu...). M-a dus acasa, apoi in gara sa iau trenul spre Brasov si uite-asa, la inceput prin sms-uri (fara greseli de ortografie!) am devenit nedespartiti, desi piedici au fost destule!
In 24 ianuarie 2004 am spus Da la Primarie in Sercaia. Nu stiu daca eram altfel atunci. Nu stiu daca ne iubeam mai mult decat acum. Poate era altfel de iubire. Stiu doar ca eram mai tineri, poate mai frumosi.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani in care am mers mana in mana la bine si la greu. 8 ani in care am realizat ceva. Cea mai de pret realizare: Tudor.
Acum suntem 3. Eu, Cata si Tudor. Unirea noastra din 24 ianuarie 2004 a dat un rod. Noi speram ca va mai rodi.
Ce-mi doresc? Sa fim mereu ca-n acesti 8 ani. Sa ramanem mereu la fel de apropiati. Sa reusim sa depasim impreuna orice greutati si sa ne bucuram impreuna pentru tot ceea ce avem! Si sa mai "rodim" macar o data!

La multi ani, Cata! Sa fii mereu AICI!

Dorinte...

Nu ma atasez niciodata de obiecte. Nu-mi prea pasa daca pierd obiecte, daca le dau, daca primesc, cu alte cuvinte, ma lipsesc foarte usor de orice e neinsufletit...Ma atasez de pisici, de caini, de puisorii de gaina, de puiul de barza care a cazut din cuib, mi-as dori sa pot sa am grija de toate animalele ranite, de toate fiintele vii suferinde. Cel mai mult insa ma atasez de oameni. Ii iubesc pe oamenii apropiati. Mi-e mila de copiii sarmani, plange sufletul in mine cand vad un copil bolnav, sau un om aflat in suferinta. Stiu, oamenii uneori dezamagesc, dar eu continuu sa ma atasez de ei, continuu sa-mi pese de ei si sa-i consider prieteni, care daca au gresit. Si mie mi se intampla sa gresesc sa am un comportament rautacios vis-a-vis de unii semeni, pentru ca, mai apoi, sa ma doara mai mult decat cel fata de care nu m-am comportat bine.
Ii iubesc pe toti cei apropiati. Nu pot sa fac o clasificare a persoanelor iubite. E clar ca in varful listei s-ar afla copilul, sotul, parintii. O dragoste diferita pentru fiecare. Bucurii din partea fiecaruia. Poate uneori si lacrimi (mai putine).
Nu pot sa exprim ceea ce simt cand imi privesc copilul. Totul in mine se lumineaza. O intamplare din urma cu cateva zile m-a facut sa-mi dau seama cat sunt de bogata. Cat suntem de bogati. Ne aflam la o fantana a dorintelor, Tudor a aruncat o moneda si a spus: "Eu imi doresc sa fim mereu toti trei si sa ne iubim!"...
Tudor nu a implinit inca cinci ani, dar este uneori atat de profund! Dorinta lui mi-a facut sufletul sa planga de bucurie! Nimic nu poate fi mai frumos decat o astfel de fericire. Si-atunci de ce m-as atasa de obiecte? De ce as pune pret pe niste metale, pe niste hartii? De ce m-as bucura sa primesc un buchet de flori care dupa cateva zile mor in vaza?

Am implinit 35 de ani!

Da, azi. Cum ma simt? Bine. Sunt tot eu, mai batrana putin, poate mai fericita. Am multe din ceea ce mi-am dorit, ar mai fi loc de cate ceva, dar, nu e cazul sa sar calul. Poate Dumnezeu mi-a dat mai mult decat meritam. Am un sot care ma iubeste, un copil asa cum l-am visat mereu, parinti care inca sunt alaturi de mine, prieteni.. Ce as putea dori mai mult?! Sa ramana toate asa cum sunt cat mai multa vreme, sanatate pentru mine si toti cei din jur, unele planuri sa devina reale si inca un copil. Cam astea sunt dorintele.
Cum ma vad la 35 de ani?Ce sunt eu astazi, sincer, imi place ce vad. E clar ca gresesc uneori (poate nu doar uneori..), ca orice om, dar sunt omul care mi-am dorit sa fiu. Sotie, mama, fiica, etc. Poate nu ma apropii de perfectiune in nimic, dar incerc. Stiu cand gresesc si stiu sa indrept greseli. Am invatat in 35 de ani si mai am de invatat inca multe, dar sper sa am cat mai mult timp sa invat, cat mai multi ani de acum incolo, macar la fel de frumosi ca ultimii 5...

E vara...

E vara si seamana prea mult cu o toamna tarzie. O vara plina de capricii asa cum suntem noi de multe ori . Capriciosi. Timpul parca vrea sa se razbune pe oameni. Soarele a fost mai zgarcit vara asta. Cand ne-a ars prea tare, cand s-a ascuns zile la rand...
Ma cuprinde tristetea cand privesc pe geam. Mai sunt doar cateva zile de vara si soarele sta ascuns dupa o perdea gri de nori. Cerul parca plange prea des in ultima vreme, iar noi, uitam sa mai privim in sus. ..

Asteptam vreme mai buna. Si vremuri mai bune... Si poate, nu atat de gri, poate un curcubeu, sau mai mult soare...