Din nou pe blog, în spatele timpului..

Am părăsit blogurile. Acum mă întrebam de ce. Nu știu care au fost motivele. Pot doar să bănuiesc. A apărut facebook-ul. Am mai scris acolo. Ziarul... Mda... Îmi place să scriu, dar atunci când câștigi bani dintr-un hobby totul se schimbă. Până și scrisul din suflet devine ceva comercial. Apoi copiii. Au si ei nevoie de o mamă prezentă lângă ei, nu la masa calculatorului.. Oricum, concluzionez că timpul e cel vinovat de toate. E scurt și repede. Parcă se grăbește undeva fugind cu noi în spate și cărându-ne ca și când nu am fi o povară deloc grea.... Și parcă ducem o luptă continuă cu el și-l rugăm să mai facă un popas. Dar nu face. Și atunci, în spatele timpului nu ne rămâne decât să încercăm să trăim cât mai frumos, până nu ne scapă din spate și ne pierdem pentru totdeauna de el, de timp....

8 martie

E soare afara, un soare care-mi incanta inima. M-a trezit Catalin cu un La multi ani si-un pupic. In alte conditii, poate m-ar fi enervat trezirea brusca care m-a trimis sa imbratisez din nou toaleta, asa cum fac de ceva vreme, zilnic.. Mi-a spus si Tudor La multi ani, mami! Te iubesc! O noua incantare ce m-a facut sa uit de toate greturile matinale sau nocturne din ultimele zile...S-au imbracat, Tudor cu ajutorul meu astazi, si au plecat la serviciu si la gradinita. Eu am imbratisat Facebook-ul si m/am pierdut in vocea lui Tudor Gheorghe. Mi s-au umplut ochii de lacrimi, mi s-a facut pielea de gaina..
Au trecut cateva ore. In casa e dezastru si trebuie sa ma apuc de treaba. Ziarul trebuie trimis la tipografie maine, iar eu nu am terminat decat 5 pagini...E 8 martie si momentan nu mi-e rau, asa ca lenevesc. Treburile pot sa mai astepte! Si ca sa nu ma obosesc prea mult astazi, ce-ar fi sa-mi scot baietii la o pizza?
E ziua noastra a femeilor, dar uitandu-ma prin casa, imi dau seama ca si astazi sunt tot femeie, asa ca trebuie sa fac putina curatenie, pizza inseamna doar o masa pe ziua de azi, asa ca tot va trebui sa gatesc ceva, iar ziarul nu asteapta dupa nimeni... Deci, La multi ani si mie!

Exista viata fara Facebook?

1 ziua cu Facebook
Ma trezesc dimineata (dupa Cata) gasesc calculatorul deschis. Intru in contul de Facebook. Deja Cata a trimis invitatia la cafea. Dau like. Ma pierd prin poze noi postate de prieteni, ma mai uit la comentarii. Mai dau cate un like, ma mai enerveaza cate o invitatie la jocuri, ma mai iau cu mainile de cap privind cu jale la unele greseli de ortografie. Intre timp primesc un like, vreun comentariu la o poza...
Trece vreo ora si-mi dau seama ca nu m-am schimbat, nu m-am spalat, nu mi-am baut cafeaua, dar am schimbat pareri, mi-am clatit ochii prin te miri ce tara si am baut cafeaua lui Cata de pe Facebook. Ce mai conteaza lumea reala?
Ok, reusesc sa inchid calculatorul, iesim. Mergem la sanius! Super! Luam si aparatul de fotografiat, facem poze, le punem, pe Facebook. Sa vezi ce de like-uri primim. Venim de la sanius, nici nu ma dezbrac, repede in contul de Facebook postez pozele, injur ca se incarca greu. Uf, am uitat sa etichetez. Repede like-uri. Plec de la calculator, dar revin repede. Cine a mai dat like? A comentat cineva? Suntem rupti de somn. Mai trag de mine sa ma astept vreun like. Absorbita de prieteni, comentarii, poze si like-uri o voce ma trezeste la realitate: MAAAAMIIII!
Gata, cu mii de nervi ma dezlipesc de calculator si pornesc spre dormitor! Nu inainte sa spun pe Facebook: Noapte buna!


2. Ziua fara Facebook
Normalitate obositoare. Cafea, mic dejun, joaca cu copilul, iesit, veselie, nervi mai putini, multe cunostinte, tv, servit masa in bucatarie (nu in fata calculatorului). Cum am mai spus normalitate obositoare despre care nici nu merita sa scrii.... poate s-o povestesti pe Facebook :)

8 ani...

Era frig,era toamna, nu-mi amintesc prea multe din ziua aceea, stiu doar ca atunci l-am vazut pe el. Omul cu care, in scurt timp, urma sa-mi impart viata. Nu mi-a prea dat atentie, asa ca m-am invartit prin jurul lui pana cand l-am convins ca merit sa ma cunoasca (asa cred eu...). M-a dus acasa, apoi in gara sa iau trenul spre Brasov si uite-asa, la inceput prin sms-uri (fara greseli de ortografie!) am devenit nedespartiti, desi piedici au fost destule!
In 24 ianuarie 2004 am spus Da la Primarie in Sercaia. Nu stiu daca eram altfel atunci. Nu stiu daca ne iubeam mai mult decat acum. Poate era altfel de iubire. Stiu doar ca eram mai tineri, poate mai frumosi.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani in care am mers mana in mana la bine si la greu. 8 ani in care am realizat ceva. Cea mai de pret realizare: Tudor.
Acum suntem 3. Eu, Cata si Tudor. Unirea noastra din 24 ianuarie 2004 a dat un rod. Noi speram ca va mai rodi.
Ce-mi doresc? Sa fim mereu ca-n acesti 8 ani. Sa ramanem mereu la fel de apropiati. Sa reusim sa depasim impreuna orice greutati si sa ne bucuram impreuna pentru tot ceea ce avem! Si sa mai "rodim" macar o data!

La multi ani, Cata! Sa fii mereu AICI!

Dorinte...

Nu ma atasez niciodata de obiecte. Nu-mi prea pasa daca pierd obiecte, daca le dau, daca primesc, cu alte cuvinte, ma lipsesc foarte usor de orice e neinsufletit...Ma atasez de pisici, de caini, de puisorii de gaina, de puiul de barza care a cazut din cuib, mi-as dori sa pot sa am grija de toate animalele ranite, de toate fiintele vii suferinde. Cel mai mult insa ma atasez de oameni. Ii iubesc pe oamenii apropiati. Mi-e mila de copiii sarmani, plange sufletul in mine cand vad un copil bolnav, sau un om aflat in suferinta. Stiu, oamenii uneori dezamagesc, dar eu continuu sa ma atasez de ei, continuu sa-mi pese de ei si sa-i consider prieteni, care daca au gresit. Si mie mi se intampla sa gresesc sa am un comportament rautacios vis-a-vis de unii semeni, pentru ca, mai apoi, sa ma doara mai mult decat cel fata de care nu m-am comportat bine.
Ii iubesc pe toti cei apropiati. Nu pot sa fac o clasificare a persoanelor iubite. E clar ca in varful listei s-ar afla copilul, sotul, parintii. O dragoste diferita pentru fiecare. Bucurii din partea fiecaruia. Poate uneori si lacrimi (mai putine).
Nu pot sa exprim ceea ce simt cand imi privesc copilul. Totul in mine se lumineaza. O intamplare din urma cu cateva zile m-a facut sa-mi dau seama cat sunt de bogata. Cat suntem de bogati. Ne aflam la o fantana a dorintelor, Tudor a aruncat o moneda si a spus: "Eu imi doresc sa fim mereu toti trei si sa ne iubim!"...
Tudor nu a implinit inca cinci ani, dar este uneori atat de profund! Dorinta lui mi-a facut sufletul sa planga de bucurie! Nimic nu poate fi mai frumos decat o astfel de fericire. Si-atunci de ce m-as atasa de obiecte? De ce as pune pret pe niste metale, pe niste hartii? De ce m-as bucura sa primesc un buchet de flori care dupa cateva zile mor in vaza?

Am implinit 35 de ani!

Da, azi. Cum ma simt? Bine. Sunt tot eu, mai batrana putin, poate mai fericita. Am multe din ceea ce mi-am dorit, ar mai fi loc de cate ceva, dar, nu e cazul sa sar calul. Poate Dumnezeu mi-a dat mai mult decat meritam. Am un sot care ma iubeste, un copil asa cum l-am visat mereu, parinti care inca sunt alaturi de mine, prieteni.. Ce as putea dori mai mult?! Sa ramana toate asa cum sunt cat mai multa vreme, sanatate pentru mine si toti cei din jur, unele planuri sa devina reale si inca un copil. Cam astea sunt dorintele.
Cum ma vad la 35 de ani?Ce sunt eu astazi, sincer, imi place ce vad. E clar ca gresesc uneori (poate nu doar uneori..), ca orice om, dar sunt omul care mi-am dorit sa fiu. Sotie, mama, fiica, etc. Poate nu ma apropii de perfectiune in nimic, dar incerc. Stiu cand gresesc si stiu sa indrept greseli. Am invatat in 35 de ani si mai am de invatat inca multe, dar sper sa am cat mai mult timp sa invat, cat mai multi ani de acum incolo, macar la fel de frumosi ca ultimii 5...

E vara...

E vara si seamana prea mult cu o toamna tarzie. O vara plina de capricii asa cum suntem noi de multe ori . Capriciosi. Timpul parca vrea sa se razbune pe oameni. Soarele a fost mai zgarcit vara asta. Cand ne-a ars prea tare, cand s-a ascuns zile la rand...
Ma cuprinde tristetea cand privesc pe geam. Mai sunt doar cateva zile de vara si soarele sta ascuns dupa o perdea gri de nori. Cerul parca plange prea des in ultima vreme, iar noi, uitam sa mai privim in sus. ..

Asteptam vreme mai buna. Si vremuri mai bune... Si poate, nu atat de gri, poate un curcubeu, sau mai mult soare...

La multi ani, mamica!

La multi ani! Iti spun la prima ora, astazi cand implinesti 57 de ani. Te cunosc de 34 de ani si nu m-ai dezamagit niciodata. Ma cunosti de 34 de ani, de cand mi-ai dat viata si te-am dezamagit de nenumarate ori, dar, cu toate acestea, niciodata nu ai renuntat sa fii alaturi de mine, nu ai renuntat niciodata sa lupti pentru mine, sa-mi repari greselile si sa incerci, asa cum numai tu stii, sa imi arati drumul cel bun.
Imi doresc sa fii alaturi de mine mereu pentru ca, de multe ori, indraznesc sa ma trezesc dimineata doar pentru ca stiu ca tu existi. Pentru ca, multe situatii le infrunt cu curaj pentru ca stiu ca tu existi. Mi-ai dat intotdeauna puterea sa merg mai departe. Mi-ai aratat incredere atunci cand, poate, nu meritam si nimic nu m-ar putea face sa sufar mai mult acum, decat momentele in care simt ca te dezamagesc!
Imi doresc sa ma inveti sa fiu o mama ca tine, o sotie asa cum esti tu, o soacra ca tine, o bunica (o mamichi), o sora, o matusa, o prietena asa cum esti. Imi doresc sa ma inveti sa devin un om ca tine. Sa ma inveti sa lupt pentru toti cei din jur asa cum o faci tu. Sa-mi ajut copilul toata viata mea, la fel ca tine.
Stiu ca tu si taticu poate sunteti principalele motive pentru care nu as fi niciodata de acord ca eu, Cata si Dica sa ne indepartam mai mult de 15 km de Sercaia, pentru ca, intr-o lume in care voi ati fi prea departe, nu as avea curaj sa traiesc!
De ziua ta iti doresc sa ramai asa cum esti, sa ai parte de sanatate, sa nu trebuiasca sa te mai zbati atat de mult pentru noi (!) si sa lasi la fel ca acum, poarta larg deschisa la Sercaia pentru noi toti, pentru ca altfel nu ai mai fi Tu!
La multi ani!

Azi..

Nu prea am cuvinte. Simt, dar nu pot exprima multe in cuvinte, asa ca-l las pe Bacovia. El a spus-o cel mai bine.

....
Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie-
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua....
....

(George Bacovia - Rar)

Martie...

Rosu si alb se impletesc intre frig si vant. Copiii s-au plictisit de iarna. Mai ninge din cand in cand. O ninsoare de care nu se mai bucura nimeni, desi nu are nimic diferit de cea de sfarsit de noiembrie.

Vrem sa ne trezim la viata. Ne-am saturat! Vrem sa renastem. Si primavara tot intarzie....
Dincolo de speranta parca nu mai e nimic viu in noi. Si parca nu ne mai asteapta nimic bun. Si totusi gasesc metoda in Descartes, asa ca, caut sa ma inving pe mine decat soarta si sa-mi schimb mai degraba dorintele decat ordinea lumii.

Si scriu. Si mai citesc din cand in cand si uit ca sunt in asteptarea unei primaveri care intarzie sa apara...

7 ani...

Astazi se implinesc 7 ani de cand am spus DA la Primarie.Imi amintesc de iarna de atunci. Era mai geroasa decat cea de acum, dar sufletul mi-era cald. Si a ramas cald. Ne-am incalzit reciproc viata.
Suntem impreuna, in acte, de 7 ani. Ani in care am ras impreuna, am plans impreuna, ne-am certat poate, ne-am impacat, am adus, impreuna, pe lume un copil minunat, am calatorit, am cheltuit, am castigat, am pierdut, ne-am maturizat, am invatat sa traim impreuna, am invatat ca in lumea asta, pentru noi "impreuna" inseamna eu si tu.

Iti multumesc CĂTĂ că eşti lângă mine. Că mă-nţelegi atunci când sunt rea, că-l avem pe Tudor, că vezi dincolo de aparenţe. Îţi mulţumesc că, de 7 ani, nu mă trezeşti niciodată dimineaţa, decât atunci când e gata cafeaua..
Şi...îţi mulţumesc că vei rezista să mă mai suporţi încă 50 de ani de acum încolo...

Valorile noastre...

Ce au in comun Demis Russos si Salam? Nimic, dacă ştii să faci diferenta intre valori şi non-valori.
Imi place Demis si ma trec fiori cand ascult unele melodii. Mă trec insă fiori reci cand aud in cartier rasunând din boxe minunăţiile noastre nationale ...
Si nu scap deloc usor. Parca ma urmaresc. In magazine, in parcare,pe stradă, tineri cu telefoane mobile, la televizor, mai nou si la BBC... există o limită fraţilor!

Filamornica George Enescu oferă elevilor bilete gratuite la concerte si, ce credeti? Sala e goală!!! La un concert de manele trebuie să plăteşti "fără număr", asta dacă găseşti locuri!

Oricum ideea e alta. Vreau sa scap de zgârieturile din urechi şi din suflet şi intru pe trilu sa mă mai delectez. Dau căutare Demis Russos, deschid o melodie şi-mi arunc ochii în drepta ecranului. Mă aştept să văd nişte piese "similare" celei pe care tocmai o ascultam. Şi ..surpriZă. Similar cu Demis Russos E TOCMAI Salam! O Doamne, am fost intr-o viaţă anterioară manelistă şi asta mi-e pedeapsa?

Cat mai suportam?

Noroc chior la inceput de an. Revelion la Brasov la unul dintre restaurantele Aro. Interzis maneleleor (Asta chiar noroc!). Adica fara niciun fel de stres si nervi in noaptea dintre ani. Frumos. Lume buna, mancare si distractie pe masura. In restaurant o plasma chiar in fata noastra. Se derulau pe rand mai multe programe TV. Fara sonor. Ne incanta auzul in restaurant o formatie destul de buna si un DJ - aici nu dau nume...(bun si el). Cum am mai spus fara manele in restaurant. Nu si pe plasma insa. La un moment dat, aud una dintre melodiile mele preferate (felicitari dj-ului!)- Ozzy si im arunc ochii pe PRO-TV. Un manelist negru ca pana corbului dadea de zor din gura si se stramba (tipic lor) in fata mea. Cum as putea oare sa-l aud pe Ozzy si sa-l vad in fata mea pe Salam (cred ca el era ca nu m-am chinuit niciodata sa-i stiu)?
Ingrozitor. Cumplit! M-am felicitat atunci ca nu mi-am petrecut noaptea in fata televizorului privind la programele noastre, care, din pacate, se vad in toata lumea si care promoveaza astfel de oameni...
La multi ani si voua!

Felicitari de Craciun

Craciunul. E vremea colindelor, e vremea cand devenim mai buni, mai aproape de suferintele si de bucuriile semenilor, mai aproape de familii. E vremea lui Mos Craciun si a cadourilor.
Si acum, dupa asa o introducere in atmosfera de sarbatoare sa intru direct in subiect:
E vremea felicitarilor. Nu vreau sa stric atmosfera, dar nici nu pot trece cu vederea o felicitare mai speciala care, imbina cumva criza economica cu "vremea colindelor".(Sa nu uitam ca e vreme de criza si multi dintre noi mai intarziem cu ratele....). Si cum se impaca datoriile cu felicitarile? Cam asa:

"Stimata doamna, Banca X va ureaza sarbatori fericite si linistite alaturi de cei dragi, un an nou fericit, un an nou in care nu uitati ca nu e bine sa intrati cu datorii. La multi ani!"

Nu pot sa spun decat ca au un PR bine pus la punct....

Prea sus sa-l mai atingem...

De dimineata credeam ca melodiile preferate au reusit sa ma binedispuna si asta sa ma tina intreaga zi. Fals. Nenorocirile isi fac loc printre noi atunci cand ne asteptam mai putin. Vestile proaste cad ca un trasnet si schimba totul. Si s-a intamplat nenorocirea. Un copil a murit. A incheiat socotelile cu lumea asta. Un copil pe care l/am cunoscut. Si la care am tinut. Un prieten de-a lui Tudor! Care nu mai e! Asta e o nenorocire. Avea, cred, ca 9 sau 10 ani MIhaita. Si s-a dus. Intr-o fractiune de secunda. Joaca lui s-a transformat in final. Joaca lui s-a sfarsit. Calcat de un autobuz.

Ce simt? Nu stiu. As vrea sa plang, as vrea sa vorbesc, dar ce conteaza ce simt eu? Sunt trista. Compasiune. Dar nimic nu-l mai aduce pe Mihaita inapoi.Nimic nu poate alina durerea pe care o simt cei care i-au dat viata. A plecat prea sus ca sa-i mai fie prieten lui Tudor, ca sa se mai joace pe strada.

I-am spus si lui Tudor ce s-a intamplat. M-a vazut trista si mi-a spus: "Mami, lasa ca dormim si visam ca Mihaita traieste!". Da,traieste! In sufletele prea triste ale parintilor lui, in amintirea copiilor cu care se juca zilnic pe strada, traieste acolo langa ingeri. Nu aici! Aici nu mai e Mihaita!

Dumnezeu sa aiba grija de tine acolo unde esti!

NIGHTLOSERS - Blue Suede Shoes [Official music video]

Alt motiv de-a fi veseli intreaga zi... Nightlosers

Zdob & Zdub - Tiganii si Ozn-ul

Ma binedispun dimineata

Da, cu ce? Cu Zdop si Zdup. Am facut o pasiune pentru ei si nu numai eu, ci si Tudor. Ne zbantuim prin casa si ne energizam cu starea de bine de care avem nevoie intreaga zi. Imaginati-va ca dansati pe ritmul lor.

Testament pentru Romania....

Miroase a iarna. O iarna care imi ingheata sufletul. Pacat. Nu l-am cunoscut si nu am fost interesata de idei, Cenaclul Flacara (eram prea mica) si nu am iubit niciodata PSD-ul din care facea parte. Dar dincolo de toate acestea, acum vars lacrimi cand citesc versurile lui. Un fel de Dumnezeu al literaturii contemporane.
Dincolo de generatia in blugi a parintilor mei, tineri care s-au bucurat prin el de o farama de libertate, dincolo de ideile politice pe care nu le-am inteles, era un om. Care a lasat un testament Romaniei si pe care am invatat sa-l iubesc abia dupa ce nu a mai fost, asa cum sunt convinsa ca multi romani adevarati o vor face...
Am invatat o lectie. Poate prea tarziu.

Cu fiecare ora il apreciez tot mai mult pe Adrian Paunescu si-mi vine sa plang cand ma gandesc ce am pierdut..noi, cu totii. Dar va ramane mereu, pentru ca ne-a lasat ceva. Ne-a lasat sa-i fredonam versurile (versuri despre care nici nu am stiut ca sunt din condeiul lui) si ne-a scris pana in ultimul moment:

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!"


Si e prea putin din omagiul pe care-l merita...

viata...

Accident. Se aud sirenele, pe drum se formeaza coloane de masini. Te trec fiori reci. Nu indraznesti sa creezi scenarii. Ar putea fi mult mai grav sau, te consolezi. Nu e nimic.
A doua zi bat clopotele. Drumul s-a inchis pentru cineva. Un tanar. O tanara. Parintii cuiva, prietenii cuiva, fratii cuiva sau...copiii cuiva. Sunt acum vegheati pentru ultima oara de cei care i-au cunoscut. Sunt plansi de cei care i-au iubit. Au pierdut lupta cu viata. Nu mai sunt. Totul s-a intamplat intr-un moment. Pentru ei, care pana in acel moment aveau o viata normala. Cu planuri de viitor. Un viitor care nu mai exista. S-a incheiat. Te trec fiori reci. Sunt momentele in care te gandesti la viata ta. Trista sau cum o mai fi ea. Cu neajunsuri si incercari. Si-ti dai seama ca. cu toate astea cel mai grav ar fi s-0 pierzi...