Idei de zi cu zi

Exista viata fara Facebook?

2012-01-27T20:17:00.003Z

1 ziua cu Facebook
Ma trezesc dimineata (dupa Cata) gasesc calculatorul deschis. Intru in contul de Facebook. Deja Cata a trimis invitatia la cafea. Dau like. Ma pierd prin poze noi postate de prieteni, ma mai uit la comentarii. Mai dau cate un like, ma mai enerveaza cate o invitatie la jocuri, ma mai iau cu mainile de cap privind cu jale la unele greseli de ortografie. Intre timp primesc un like, vreun comentariu la o poza...
Trece vreo ora si-mi dau seama ca nu m-am schimbat, nu m-am spalat, nu mi-am baut cafeaua, dar am schimbat pareri, mi-am clatit ochii prin te miri ce tara si am baut cafeaua lui Cata de pe Facebook. Ce mai conteaza lumea reala?
Ok, reusesc sa inchid calculatorul, iesim. Mergem la sanius! Super! Luam si aparatul de fotografiat, facem poze, le punem, pe Facebook. Sa vezi ce de like-uri primim. Venim de la sanius, nici nu ma dezbrac, repede in contul de Facebook postez pozele, injur ca se incarca greu. Uf, am uitat sa etichetez. Repede like-uri. Plec de la calculator, dar revin repede. Cine a mai dat like? A comentat cineva? Suntem rupti de somn. Mai trag de mine sa ma astept vreun like. Absorbita de prieteni, comentarii, poze si like-uri o voce ma trezeste la realitate: MAAAAMIIII!
Gata, cu mii de nervi ma dezlipesc de calculator si pornesc spre dormitor! Nu inainte sa spun pe Facebook: Noapte buna!

2. Ziua fara Facebook
Normalitate obositoare. Cafea, mic dejun, joaca cu copilul, iesit, veselie, nervi mai putini, multe cunostinte, tv, servit masa in bucatarie (nu in fata calculatorului). Cum am mai spus normalitate obositoare despre care nici nu merita sa scrii.... poate s-o povestesti pe Facebook :)

8 ani...

2012-01-24T06:00:00.003Z

Era frig,era toamna, nu-mi amintesc prea multe din ziua aceea, stiu doar ca atunci l-am vazut pe el. Omul cu care, in scurt timp, urma sa-mi impart viata. Nu mi-a prea dat atentie, asa ca m-am invartit prin jurul lui pana cand l-am convins ca merit sa ma cunoasca (asa cred eu...). M-a dus acasa, apoi in gara sa iau trenul spre Brasov si uite-asa, la inceput prin sms-uri (fara greseli de ortografie!) am devenit nedespartiti, desi piedici au fost destule!
In 24 ianuarie 2004 am spus Da la Primarie in Sercaia. Nu stiu daca eram altfel atunci. Nu stiu daca ne iubeam mai mult decat acum. Poate era altfel de iubire. Stiu doar ca eram mai tineri, poate mai frumosi.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani in care am mers mana in mana la bine si la greu. 8 ani in care am realizat ceva. Cea mai de pret realizare: Tudor.
Acum suntem 3. Eu, Cata si Tudor. Unirea noastra din 24 ianuarie 2004 a dat un rod. Noi speram ca va mai rodi.
Ce-mi doresc? Sa fim mereu ca-n acesti 8 ani. Sa ramanem mereu la fel de apropiati. Sa reusim sa depasim impreuna orice greutati si sa ne bucuram impreuna pentru tot ceea ce avem! Si sa mai "rodim" macar o data!

La multi ani, Cata! Sa fii mereu AICI!

Dorinte...

2011-09-02T07:43:00.004+01:00

Nu ma atasez niciodata de obiecte. Nu-mi prea pasa daca pierd obiecte, daca le dau, daca primesc, cu alte cuvinte, ma lipsesc foarte usor de orice e neinsufletit...Ma atasez de pisici, de caini, de puisorii de gaina, de puiul de barza care a cazut din cuib, mi-as dori sa pot sa am grija de toate animalele ranite, de toate fiintele vii suferinde. Cel mai mult insa ma atasez de oameni. Ii iubesc pe oamenii apropiati. Mi-e mila de copiii sarmani, plange sufletul in mine cand vad un copil bolnav, sau un om aflat in suferinta. Stiu, oamenii uneori dezamagesc, dar eu continuu sa ma atasez de ei, continuu sa-mi pese de ei si sa-i consider prieteni, care daca au gresit. Si mie mi se intampla sa gresesc sa am un comportament rautacios vis-a-vis de unii semeni, pentru ca, mai apoi, sa ma doara mai mult decat cel fata de care nu m-am comportat bine.
Ii iubesc pe toti cei apropiati. Nu pot sa fac o clasificare a persoanelor iubite. E clar ca in varful listei s-ar afla copilul, sotul, parintii. O dragoste diferita pentru fiecare. Bucurii din partea fiecaruia. Poate uneori si lacrimi (mai putine).
Nu pot sa exprim ceea ce simt cand imi privesc copilul. Totul in mine se lumineaza. O intamplare din urma cu cateva zile m-a facut sa-mi dau seama cat sunt de bogata. Cat suntem de bogati. Ne aflam la o fantana a dorintelor, Tudor a aruncat o moneda si a spus: "Eu imi doresc sa fim mereu toti trei si sa ne iubim!"...
Tudor nu a implinit inca cinci ani, dar este uneori atat de profund! Dorinta lui mi-a facut sufletul sa planga de bucurie! Nimic nu poate fi mai frumos decat o astfel de fericire. Si-atunci de ce m-as atasa de obiecte? De ce as pune pret pe niste metale, pe niste hartii? De ce m-as bucura sa primesc un buchet de flori care dupa cateva zile mor in vaza?

Am implinit 35 de ani!

2011-08-30T08:02:00.002+01:00

Da, azi. Cum ma simt? Bine. Sunt tot eu, mai batrana putin, poate mai fericita. Am multe din ceea ce mi-am dorit, ar mai fi loc de cate ceva, dar, nu e cazul sa sar calul. Poate Dumnezeu mi-a dat mai mult decat meritam. Am un sot care ma iubeste, un copil asa cum l-am visat mereu, parinti care inca sunt alaturi de mine, prieteni.. Ce as putea dori mai mult?! Sa ramana toate asa cum sunt cat mai multa vreme, sanatate pentru mine si toti cei din jur, unele planuri sa devina reale si inca un copil. Cam astea sunt dorintele.
Cum ma vad la 35 de ani?Ce sunt eu astazi, sincer, imi place ce vad. E clar ca gresesc uneori (poate nu doar uneori..), ca orice om, dar sunt omul care mi-am dorit sa fiu. Sotie, mama, fiica, etc. Poate nu ma apropii de perfectiune in nimic, dar incerc. Stiu cand gresesc si stiu sa indrept greseli. Am invatat in 35 de ani si mai am de invatat inca multe, dar sper sa am cat mai mult timp sa invat, cat mai multi ani de acum incolo, macar la fel de frumosi ca ultimii 5...

E vara...

2011-08-11T07:14:00.003+01:00

E vara si seamana prea mult cu o toamna tarzie. O vara plina de capricii asa cum suntem noi de multe ori . Capriciosi. Timpul parca vrea sa se razbune pe oameni. Soarele a fost mai zgarcit vara asta. Cand ne-a ars prea tare, cand s-a ascuns zile la rand...
Ma cuprinde tristetea cand privesc pe geam. Mai sunt doar cateva zile de vara si soarele sta ascuns dupa o perdea gri de nori. Cerul parca plange prea des in ultima vreme, iar noi, uitam sa mai privim in sus. ..

Asteptam vreme mai buna. Si vremuri mai bune... Si poate, nu atat de gri, poate un curcubeu, sau mai mult soare...

La multi ani, mamica!

2011-04-20T06:03:00.005+01:00

La multi ani! Iti spun la prima ora, astazi cand implinesti 57 de ani. Te cunosc de 34 de ani si nu m-ai dezamagit niciodata. Ma cunosti de 34 de ani, de cand mi-ai dat viata si te-am dezamagit de nenumarate ori, dar, cu toate acestea, niciodata nu ai renuntat sa fii alaturi de mine, nu ai renuntat niciodata sa lupti pentru mine, sa-mi repari greselile si sa incerci, asa cum numai tu stii, sa imi arati drumul cel bun.
Imi doresc sa fii alaturi de mine mereu pentru ca, de multe ori, indraznesc sa ma trezesc dimineata doar pentru ca stiu ca tu existi. Pentru ca, multe situatii le infrunt cu curaj pentru ca stiu ca tu existi. Mi-ai dat intotdeauna puterea sa merg mai departe. Mi-ai aratat incredere atunci cand, poate, nu meritam si nimic nu m-ar putea face sa sufar mai mult acum, decat momentele in care simt ca te dezamagesc!
Imi doresc sa ma inveti sa fiu o mama ca tine, o sotie asa cum esti tu, o soacra ca tine, o bunica (o mamichi), o sora, o matusa, o prietena asa cum esti. Imi doresc sa ma inveti sa devin un om ca tine. Sa ma inveti sa lupt pentru toti cei din jur asa cum o faci tu. Sa-mi ajut copilul toata viata mea, la fel ca tine.
Stiu ca tu si taticu poate sunteti principalele motive pentru care nu as fi niciodata de acord ca eu, Cata si Dica sa ne indepartam mai mult de 15 km de Sercaia, pentru ca, intr-o lume in care voi ati fi prea departe, nu as avea curaj sa traiesc!
De ziua ta iti doresc sa ramai asa cum esti, sa ai parte de sanatate, sa nu trebuiasca sa te mai zbati atat de mult pentru noi (!) si sa lasi la fel ca acum, poarta larg deschisa la Sercaia pentru noi toti, pentru ca altfel nu ai mai fi Tu!
La multi ani!

Azi..

2011-04-08T07:55:00.002+01:00

Nu prea am cuvinte. Simt, dar nu pot exprima multe in cuvinte, asa ca-l las pe Bacovia. El a spus-o cel mai bine.

....
Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie-
Si s-asculti pustiul,
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua....
....

(George Bacovia - Rar)

Martie...

2011-03-02T13:58:00.003Z

Rosu si alb se impletesc intre frig si vant. Copiii s-au plictisit de iarna. Mai ninge din cand in cand. O ninsoare de care nu se mai bucura nimeni, desi nu are nimic diferit de cea de sfarsit de noiembrie.

Vrem sa ne trezim la viata. Ne-am saturat! Vrem sa renastem. Si primavara tot intarzie....
Dincolo de speranta parca nu mai e nimic viu in noi. Si parca nu ne mai asteapta nimic bun. Si totusi gasesc metoda in Descartes, asa ca, caut sa ma inving pe mine decat soarta si sa-mi schimb mai degraba dorintele decat ordinea lumii.

Si scriu. Si mai citesc din cand in cand si uit ca sunt in asteptarea unei primaveri care intarzie sa apara...

7 ani...

2011-01-24T12:22:00.002Z

Astazi se implinesc 7 ani de cand am spus DA la Primarie.Imi amintesc de iarna de atunci. Era mai geroasa decat cea de acum, dar sufletul mi-era cald. Si a ramas cald. Ne-am incalzit reciproc viata.
Suntem impreuna, in acte, de 7 ani. Ani in care am ras impreuna, am plans impreuna, ne-am certat poate, ne-am impacat, am adus, impreuna, pe lume un copil minunat, am calatorit, am cheltuit, am castigat, am pierdut, ne-am maturizat, am invatat sa traim impreuna, am invatat ca in lumea asta, pentru noi "impreuna" inseamna eu si tu.

Iti multumesc CĂTĂ că eşti lângă mine. Că mă-nţelegi atunci când sunt rea, că-l avem pe Tudor, că vezi dincolo de aparenţe. Îţi mulţumesc că, de 7 ani, nu mă trezeşti niciodată dimineaţa, decât atunci când e gata cafeaua..
Şi...îţi mulţumesc că vei rezista să mă mai suporţi încă 50 de ani de acum încolo...

Valorile noastre...

2011-01-20T06:06:00.006Z

Ce au in comun Demis Russos si Salam? Nimic, dacă ştii să faci diferenta intre valori şi non-valori.
Imi place Demis si ma trec fiori cand ascult unele melodii. Mă trec insă fiori reci cand aud in cartier rasunând din boxe minunăţiile noastre nationale ...
Si nu scap deloc usor. Parca ma urmaresc. In magazine, in parcare,pe stradă, tineri cu telefoane mobile, la televizor, mai nou si la BBC... există o limită fraţilor!

Filamornica George Enescu oferă elevilor bilete gratuite la concerte si, ce credeti? Sala e goală!!! La un concert de manele trebuie să plăteşti "fără număr", asta dacă găseşti locuri!

Oricum ideea e alta. Vreau sa scap de zgârieturile din urechi şi din suflet şi intru pe trilu sa mă mai delectez. Dau căutare Demis Russos, deschid o melodie şi-mi arunc ochii în drepta ecranului. Mă aştept să văd nişte piese "similare" celei pe care tocmai o ascultam. Şi ..surpriZă. Similar cu Demis Russos E TOCMAI Salam! O Doamne, am fost intr-o viaţă anterioară manelistă şi asta mi-e pedeapsa?

Cat mai suportam?

2011-01-05T12:58:00.004Z

Noroc chior la inceput de an. Revelion la Brasov la unul dintre restaurantele Aro. Interzis maneleleor (Asta chiar noroc!). Adica fara niciun fel de stres si nervi in noaptea dintre ani. Frumos. Lume buna, mancare si distractie pe masura. In restaurant o plasma chiar in fata noastra. Se derulau pe rand mai multe programe TV. Fara sonor. Ne incanta auzul in restaurant o formatie destul de buna si un DJ - aici nu dau nume...(bun si el). Cum am mai spus fara manele in restaurant. Nu si pe plasma insa. La un moment dat, aud una dintre melodiile mele preferate (felicitari dj-ului!)- Ozzy si im arunc ochii pe PRO-TV. Un manelist negru ca pana corbului dadea de zor din gura si se stramba (tipic lor) in fata mea. Cum as putea oare sa-l aud pe Ozzy si sa-l vad in fata mea pe Salam (cred ca el era ca nu m-am chinuit niciodata sa-i stiu)?
Ingrozitor. Cumplit! M-am felicitat atunci ca nu mi-am petrecut noaptea in fata televizorului privind la programele noastre, care, din pacate, se vad in toata lumea si care promoveaza astfel de oameni...
La multi ani si voua!

Felicitari de Craciun

2010-12-23T21:02:00.002Z

Craciunul. E vremea colindelor, e vremea cand devenim mai buni, mai aproape de suferintele si de bucuriile semenilor, mai aproape de familii. E vremea lui Mos Craciun si a cadourilor.
Si acum, dupa asa o introducere in atmosfera de sarbatoare sa intru direct in subiect:
E vremea felicitarilor. Nu vreau sa stric atmosfera, dar nici nu pot trece cu vederea o felicitare mai speciala care, imbina cumva criza economica cu "vremea colindelor".(Sa nu uitam ca e vreme de criza si multi dintre noi mai intarziem cu ratele....). Si cum se impaca datoriile cu felicitarile? Cam asa:

"Stimata doamna, Banca X va ureaza sarbatori fericite si linistite alaturi de cei dragi, un an nou fericit, un an nou in care nu uitati ca nu e bine sa intrati cu datorii. La multi ani!"

Nu pot sa spun decat ca au un PR bine pus la punct....

Prea sus sa-l mai atingem...

2010-11-12T14:42:00.003Z

De dimineata credeam ca melodiile preferate au reusit sa ma binedispuna si asta sa ma tina intreaga zi. Fals. Nenorocirile isi fac loc printre noi atunci cand ne asteptam mai putin. Vestile proaste cad ca un trasnet si schimba totul. Si s-a intamplat nenorocirea. Un copil a murit. A incheiat socotelile cu lumea asta. Un copil pe care l/am cunoscut. Si la care am tinut. Un prieten de-a lui Tudor! Care nu mai e! Asta e o nenorocire. Avea, cred, ca 9 sau 10 ani MIhaita. Si s-a dus. Intr-o fractiune de secunda. Joaca lui s-a transformat in final. Joaca lui s-a sfarsit. Calcat de un autobuz.

Ce simt? Nu stiu. As vrea sa plang, as vrea sa vorbesc, dar ce conteaza ce simt eu? Sunt trista. Compasiune. Dar nimic nu-l mai aduce pe Mihaita inapoi.Nimic nu poate alina durerea pe care o simt cei care i-au dat viata. A plecat prea sus ca sa-i mai fie prieten lui Tudor, ca sa se mai joace pe strada.

I-am spus si lui Tudor ce s-a intamplat. M-a vazut trista si mi-a spus: "Mami, lasa ca dormim si visam ca Mihaita traieste!". Da,traieste! In sufletele prea triste ale parintilor lui, in amintirea copiilor cu care se juca zilnic pe strada, traieste acolo langa ingeri. Nu aici! Aici nu mai e Mihaita!

Dumnezeu sa aiba grija de tine acolo unde esti!

NIGHTLOSERS - Blue Suede Shoes [Official music video]

2010-11-12T07:11:00.000Z

Alt motiv de-a fi veseli intreaga zi... Nightlosers

Zdob & Zdub - Tiganii si Ozn-ul

2010-11-12T07:07:00.000Z

Ma binedispun dimineata

2010-11-12T07:04:00.002Z

Da, cu ce? Cu Zdop si Zdup. Am facut o pasiune pentru ei si nu numai eu, ci si Tudor. Ne zbantuim prin casa si ne energizam cu starea de bine de care avem nevoie intreaga zi. Imaginati-va ca dansati pe ritmul lor.

Testament pentru Romania....

2010-11-07T06:40:00.005Z

Miroase a iarna. O iarna care imi ingheata sufletul. Pacat. Nu l-am cunoscut si nu am fost interesata de idei, Cenaclul Flacara (eram prea mica) si nu am iubit niciodata PSD-ul din care facea parte. Dar dincolo de toate acestea, acum vars lacrimi cand citesc versurile lui. Un fel de Dumnezeu al literaturii contemporane.
Dincolo de generatia in blugi a parintilor mei, tineri care s-au bucurat prin el de o farama de libertate, dincolo de ideile politice pe care nu le-am inteles, era un om. Care a lasat un testament Romaniei si pe care am invatat sa-l iubesc abia dupa ce nu a mai fost, asa cum sunt convinsa ca multi romani adevarati o vor face...
Am invatat o lectie. Poate prea tarziu.

Cu fiecare ora il apreciez tot mai mult pe Adrian Paunescu si-mi vine sa plang cand ma gandesc ce am pierdut..noi, cu totii. Dar va ramane mereu, pentru ca ne-a lasat ceva. Ne-a lasat sa-i fredonam versurile (versuri despre care nici nu am stiut ca sunt din condeiul lui) si ne-a scris pana in ultimul moment:

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!"

Si e prea putin din omagiul pe care-l merita...

viata...

2010-10-16T16:37:00.004+01:00

Accident. Se aud sirenele, pe drum se formeaza coloane de masini. Te trec fiori reci. Nu indraznesti sa creezi scenarii. Ar putea fi mult mai grav sau, te consolezi. Nu e nimic.
A doua zi bat clopotele. Drumul s-a inchis pentru cineva. Un tanar. O tanara. Parintii cuiva, prietenii cuiva, fratii cuiva sau...copiii cuiva. Sunt acum vegheati pentru ultima oara de cei care i-au cunoscut. Sunt plansi de cei care i-au iubit. Au pierdut lupta cu viata. Nu mai sunt. Totul s-a intamplat intr-un moment. Pentru ei, care pana in acel moment aveau o viata normala. Cu planuri de viitor. Un viitor care nu mai exista. S-a incheiat. Te trec fiori reci. Sunt momentele in care te gandesti la viata ta. Trista sau cum o mai fi ea. Cu neajunsuri si incercari. Si-ti dai seama ca. cu toate astea cel mai grav ar fi s-0 pierzi...

Distrugatorii de mituri

2010-09-09T08:42:00.002+01:00

S-au facut nucile. Se desfac destul de usor de coaja verde. Trebuie totusi sa mai ajuti cu degetele sau unghiile, iar eu eu nu am stat prea mult pe ganduri si am tot desfacut asa ca m-am ales cu niste maini de toata frumusetea. Colorate in negru. Nu mai spun ce aveam sub unghiile destul de lungi.... M-am gandit ca e destul de usor sa curat primele urme ale toamnei de pe degetele mele pentru ca de mica stiam ca "se duc cu sare de lamaie", desi nu am incercat niciodata pana acum. Ei, fratilor e un mit. Nu se duce cu nimic. A trebuit sa renunt la manichiura si sa-mi dau cu fond de ten pe maini. Asta dupa ce am frecat cu sare de lamaie pana mi-a dat sangele si nu mai vorbesc ce durere simti, mai ales dupa ce mi-am taiat unghiile pana-n carne...
Asadar, de acum cand mai poftesc la nuci verzi imi voi pune manusi chirurgicale! Poate chiar doua perechi!

Despartire dureroasa

2010-08-30T20:39:00.003+01:00

Plec. De fapt am plecat deja. Am spus adio unei etape din viata. Cea dedicata televiziunii, ziarului,stirilor, Fagarasului si fagarasenilor.Greu. Nu m-am asteptat sa simt astfel, dar asta e.
Au fost aproape 7 ani. Timp in care am facut ce-mi doream de mica: stiri. Am ras, am plans, am fost mandra de reusite, am fost dezamgita de greseli si, uneori, de oameni. Am trait in spatele numelui de pe generic, am scris, am corectat, am taiat sincroane, am cautat evenimente prin ger sau canicula, am aflat ca "nu sunt sanatoasa" de la insusi Vadim, i-am luat sincron lui Cancescu cu o mana pe microfon si cu cealalta il tineam pe Tudor care era plictist (!!!) pentru ca nu am avut cu cine sa-l las, tot cu Tudor de mana am cautat-o pe Magda Ciumac pentru ca asa vroiau cei de la Antena. Si tot cu el am descoperit "bomba biologica pe Olt". Am renuntat la condus masina pentru ca am vazut prea multe accidente, am facut stiri gravida in 6 luni in focarele de gripa aviara. L-am convins pe Cata de "n" ori sa ma duca el cu masina la stiri, doar ca sa nu fim despartiti in week-end...
Si toate sunt acum doar momente frumoase din trecut. Ar putea oare sa nu-mi para rau? Imi vor lipsi toti cei alaturi de care am muncit. Cu care am asteptat ore dupa nu stiu ce sincron, cu care mi-am baut cafeaua in fiecare dimineata in toti acesti ani...Ar putea oare sa nu-mi para rau dupa "oficiu" in care ne adunam la o barfa la cafea si stiam tot ce misca in Fagaras?

Imi va fi dor. De stiri, de microfon, de munca, de fete, de redactie, de biroul meu si de calculatorul prea plin. Chiar si de vox-uri. De cazurile sociale, de campanii, de CARP, de Ecoterm, spital si de toate institutiile pe care le-am batut ani la rand.

Imi va fi dor! M-am despartit de o lume fascinanta in care am crezut. Si mai cred, dar asta nu e de ajuns, mai ales in timp de criza...!

Ce ne dezamageste in viata ?

2009-11-03T18:43:00.004Z

Uneori dezamagirile pe care ni le ofera "pe tava" unii semeni, isi fac loc prea des in viata noastra. Dar nu are rost sa mai vorbesc eu. Il las pe Grigore Alexandrescu sa o faca:

Un bou, ca toţi boii, puţin la simţire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,
Dobândi-n cireadă un post însemnat.

—Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
Decât multă minte, ştiu că e mai bine
Să ai totdeauna un dram de noroc.

Aşa de-a vieţei veselă schimbare,
Cum şi de mândrie boul stăpânit,
Se credea că este decât toţi mai mare,
Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

Viţelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă şi livezi o mie:
„Mă duc — zise-ndată — niţel fân să-i cer.“

Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supăra.“

— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
După-prânz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu şază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.“

— „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Primit în casă dacă vrei să fii.“

La o mojicie atâta de mare,
Viţelul răspunde că va aştepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lângă el trece, făr-a se uita.

Cu mâhnire toate băiatul le vede,
Însă socoteşte că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,
Să- găsească vreme, la dânsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

„Boierule — zise — aşteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.
N-am asfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.

Nimeni nu-i perfect - mea culpa

2009-11-03T18:39:00.000Z

Cum spuneam. Un nume pe un generic, in josul unei foi de ziar...Asta sunt eu.

In mine insa, e prea putin din numele aflat pe generic. Un om. O mama. O sotie, o fiica, o sora. Poate o prietena sau, poate, o simpla cunostinta.

Un om care nu are mereu rabdarea sau bunatatea necesara vizavi de semeni.
O mama care e nevoita sa-si certe uneori copilul desi il iubeste nespus (pana la cer si inapoi)
O sotie care uita de multe ori sa-i aminteasca sotului cat de mult il iubeste si cat de mult inseamna el pentru ea.
O fiica ajunsa la maturitate dar care a ramas totusi un copil

Cat despre prietenie sau simpla cunostinta, exista mereu loc de mai bine...

Cu intamplari banale in viata de zi cu zi. Cu sentimente prin care toti trecem.Cu vesti care vin, ni se intiparesc in suflet, smulg o parte din noi si pleaca.

Cat despre numele pe generic...Am reusit sa fac ce am visat copil fiind. Nu stiu daca e mai usor sau mai greu decat mi-am imaginat. Fiecare zi e altfel. Fiecare ceas aduce ceva nou. Frumos sau trist. Uneori rad, alteori plang. Apoi ma transform si incerc sa ma detasez. Sa fiu obiectiva. Sa relatez povestea nu intotdeauna asa cum o vad eu, ci asa cum este. Uneori, din lipsa de timp trec prea usor peste lucruri importante, alteori pun suflet in lucruri marunte

exista si oameni printre noi

2009-10-18T18:34:00.000+01:00

O dimineata destul de neagra care nu parea sa anunte o zi prea buna. Dureri de cap matinale, o cafea la filtru nu prea reusita (fara zahar...) si un desteptator care s-a razbunat pe mine prea devreme...O noua zi de serviciu. Afara frig cu o ceata prea trista pentru mijlocul saptamanii.

In sfarsit m-am trezit la birou si, bucurie mare - micul dejun!Apoi tigara de dupa masa, din nou o cafea fara zahar...

A venit apoi vestea care m-a facut sa pierd cateva lacrimi (de bucurie).
In urma cu cateva luni m-am implicat foarte mult sufleteste intr-o poveste. Era povestea Georgianei. O fetita de cinci ani care nu putea sa mearga. Nu stiu daca mi s-a intamplat vreodata sa plang in timpul serviciului. Totul e intotdeauna doar o stire, dar cand am vazut-o pe Georgiana, am uitat ca sunt jurnalist. Am uitat de ce ma aflu acolo si am privit prin ochii unei mame...M-am intors la birou si am incercat sa relatez povestea acestei fetite.

Ecoul s-a facut auzit chiar dupa prima difuzare a reportajului. Multi oameni au vrut sa ajute aceasta fetita. Dupa posibilitati. Vestea cea mai buna e insa ca Georgiana care are nevoie de o operatie de lungire de tendoane va fi operata la o clinica din Italia. Totul va fi suportat de un fagarasean aflat in America. Un om care, impresionat de drama acestei fetite, s-a hotarat s-o ajute. Un om care m-a convins ca printre noi mai sunt si oameni!

2009-09-18T14:54:00.003+01:00

Stau si ma tot minunez. Nici mie nu imi vine sa cred ca am reusit. Am reusit sa ajung sa am sub 60 de kile. Imi dau singura o bila alba. E de bine. Prima oara cand am avut si eu ambitie adevarata. Nu e deloc simplu sa scapi de kilogramele in plus si, daca inainte le admiram, acum am toata stima pentru femeile care stiu sa isi tina greutatea sub control.

Bunica mea a trait alte vremuri. Mult mai putin moderne decat acum. Vremuri cu slanina, ceapa si alte mancaruri grase. In 32 de ani, desi pot sa spun ca am crescut in casa ei, nu am vazut-o vreodata sa stea la masa si sa manance pe saturate. Toata viata ei a insemnat o permanenta cura de slabire (e drept ca nu erau tentatiile de acum, dar era o perioada in care nu stiu cate femei de la tara se gandeau la silueta, dar ea nu suporta kilogramele in plus, iar acum are 85 de ani si merge cu bicicleta...!)

Nici mama mea nu e foarte departe. Ea are insa si norocul de-a fi de la mama natura mai subtire, dar nici nu o vezi prea des mancand. Si la 55 de ani are corpul mai frumos decat al meu.

Acum sa mergem mai sus pe arbore (genealogic) si ajungem la mine. Slaba pana la 27 de ani(49 - 50kg). In ascensiune usoara pana la 29 (cand am ramas insarcinata). Elefant pana la 33 cand am hotarat ca sunt prea tanara sa fiu plina de complexe si m-am apucat de dieta. Nici macar nu mai e un chin, iar rezultatele sunt chiar bune. Nu pot spune ca sunt inca slaba, dar nici nu mai sunt elefant! Si ma mandresc cu asta!

Am reusit mai mult decat speram!

2009-09-16T14:47:00.002+01:00

Da, am reusit sa scap de 9 kile. E mult si se vede. Problema e ca nu mai am cu ce sa ma imbrac. Toate hainele mici le-am aruncat(!). E si asta o problema. Grava. Si pe criza asta, numai o noua garderoba nu isi gaseste loc in bugetul familiei. Oricum, nici nu trebuie sa ma prea grabesc. Sunt inca in plina cura. De doua luni mananc atat cat sa traiesc (nu cum eram pe vremea nesimtirii mele - traiam ca sa mananc).
Oricum e bine si, desi inca uneori seara mai visez ciocolata, chips sau shaorma cert e ca trebuie! Altfel e de rau...!

In plina cura de slabire

2009-08-17T18:12:00.002+01:00

Ma lupt cu kilogramele in plus. Asa-mi trebuie.Am mancat ca o vaca, m-am facut cat un butoi cu scuza ca mai vreau un copil. Si ca oricum ma ingras la loc. Penibil. Dar adevarat. Acum, de doua saptamani "Traiesc deci ma abtin" si am slait 5 kilograme. Sunt o vaca ceva mai mica.Ma intreb cum am putut?
Am luat 35 de kilograme in sarcina (si nu din nesimtire, chiar nu imi explic motivul) si am dat jos vreo 20. Atat. Restul mi-au ramas sub piele. Asa ca acum, m-am trezit si am zis: de azi nu mai mananc (tine-mi Doamne naravul!) si gata cu dulciurile, maionezele, pane-urile sau alte bunatati care ma faceau sa visez frumos noaptea.
Si nici macar nu e atat de greu. Am o lista cu toate alimentele bune si ne-bune, am in creier o alta lista cu vaca si ne-vaca si am in casa un sot care se va bucura cand peste vreo doua luni va avea o nevasta care dupa 6 ani de casnicie si o nastere are acelasi numar de kilograme ca la nunta...
Nu-mi ramane decat sa ma abtin in continuare si sa ma gandesc ca intr-o zi mi se va permite sa gust dintr-un tort de ciocolata...