Exista viata fara Facebook?

1 ziua cu Facebook
Ma trezesc dimineata (dupa Cata) gasesc calculatorul deschis. Intru in contul de Facebook. Deja Cata a trimis invitatia la cafea. Dau like. Ma pierd prin poze noi postate de prieteni, ma mai uit la comentarii. Mai dau cate un like, ma mai enerveaza cate o invitatie la jocuri, ma mai iau cu mainile de cap privind cu jale la unele greseli de ortografie. Intre timp primesc un like, vreun comentariu la o poza...
Trece vreo ora si-mi dau seama ca nu m-am schimbat, nu m-am spalat, nu mi-am baut cafeaua, dar am schimbat pareri, mi-am clatit ochii prin te miri ce tara si am baut cafeaua lui Cata de pe Facebook. Ce mai conteaza lumea reala?
Ok, reusesc sa inchid calculatorul, iesim. Mergem la sanius! Super! Luam si aparatul de fotografiat, facem poze, le punem, pe Facebook. Sa vezi ce de like-uri primim. Venim de la sanius, nici nu ma dezbrac, repede in contul de Facebook postez pozele, injur ca se incarca greu. Uf, am uitat sa etichetez. Repede like-uri. Plec de la calculator, dar revin repede. Cine a mai dat like? A comentat cineva? Suntem rupti de somn. Mai trag de mine sa ma astept vreun like. Absorbita de prieteni, comentarii, poze si like-uri o voce ma trezeste la realitate: MAAAAMIIII!
Gata, cu mii de nervi ma dezlipesc de calculator si pornesc spre dormitor! Nu inainte sa spun pe Facebook: Noapte buna!


2. Ziua fara Facebook
Normalitate obositoare. Cafea, mic dejun, joaca cu copilul, iesit, veselie, nervi mai putini, multe cunostinte, tv, servit masa in bucatarie (nu in fata calculatorului). Cum am mai spus normalitate obositoare despre care nici nu merita sa scrii.... poate s-o povestesti pe Facebook :)

8 ani...

Era frig,era toamna, nu-mi amintesc prea multe din ziua aceea, stiu doar ca atunci l-am vazut pe el. Omul cu care, in scurt timp, urma sa-mi impart viata. Nu mi-a prea dat atentie, asa ca m-am invartit prin jurul lui pana cand l-am convins ca merit sa ma cunoasca (asa cred eu...). M-a dus acasa, apoi in gara sa iau trenul spre Brasov si uite-asa, la inceput prin sms-uri (fara greseli de ortografie!) am devenit nedespartiti, desi piedici au fost destule!
In 24 ianuarie 2004 am spus Da la Primarie in Sercaia. Nu stiu daca eram altfel atunci. Nu stiu daca ne iubeam mai mult decat acum. Poate era altfel de iubire. Stiu doar ca eram mai tineri, poate mai frumosi.
Au trecut 8 ani de atunci. 8 ani in care am mers mana in mana la bine si la greu. 8 ani in care am realizat ceva. Cea mai de pret realizare: Tudor.
Acum suntem 3. Eu, Cata si Tudor. Unirea noastra din 24 ianuarie 2004 a dat un rod. Noi speram ca va mai rodi.
Ce-mi doresc? Sa fim mereu ca-n acesti 8 ani. Sa ramanem mereu la fel de apropiati. Sa reusim sa depasim impreuna orice greutati si sa ne bucuram impreuna pentru tot ceea ce avem! Si sa mai "rodim" macar o data!

La multi ani, Cata! Sa fii mereu AICI!