O dimineata destul de neagra care nu parea sa anunte o zi prea buna. Dureri de cap matinale, o cafea la filtru nu prea reusita (fara zahar...) si un desteptator care s-a razbunat pe mine prea devreme...O noua zi de serviciu. Afara frig cu o ceata prea trista pentru mijlocul saptamanii.
In sfarsit m-am trezit la birou si, bucurie mare - micul dejun!Apoi tigara de dupa masa, din nou o cafea fara zahar...
A venit apoi vestea care m-a facut sa pierd cateva lacrimi (de bucurie).
In urma cu cateva luni m-am implicat foarte mult sufleteste intr-o poveste. Era povestea Georgianei. O fetita de cinci ani care nu putea sa mearga. Nu stiu daca mi s-a intamplat vreodata sa plang in timpul serviciului. Totul e intotdeauna doar o stire, dar cand am vazut-o pe Georgiana, am uitat ca sunt jurnalist. Am uitat de ce ma aflu acolo si am privit prin ochii unei mame...M-am intors la birou si am incercat sa relatez povestea acestei fetite.
Ecoul s-a facut auzit chiar dupa prima difuzare a reportajului. Multi oameni au vrut sa ajute aceasta fetita. Dupa posibilitati. Vestea cea mai buna e insa ca Georgiana care are nevoie de o operatie de lungire de tendoane va fi operata la o clinica din Italia. Totul va fi suportat de un fagarasean aflat in America. Un om care, impresionat de drama acestei fetite, s-a hotarat s-o ajute. Un om care m-a convins ca printre noi mai sunt si oameni!
